Principiile generale și organizarea activităților pentru programele de studii postdoctorale de cercetare avansată din cadrul SD-AC.
01
Principii generale
SD-AC poate organiza programe de studii postdoctorale de cercetare avansată în domeniile în care sunt organizate și studiile universitare de doctorat. Programele sunt destinate specialiștilor care au obținut diploma de doctor într-unul din domeniile specifice SD-AC, ai altei universități cu cel mult 5 ani înainte, și care doresc să se perfecționeze în unul din domeniile din cadrul SD-AC din POLITEHNICA București. Organizarea și desfășurarea respectivelor programe de studii postdoctorale de cercetare avansată se face conform cu un regulament propriu, aprobat de către senatul universitar, în conformitate cu legislația în vigoare.
02
Organizarea activităților
a)
Programele de studii postdoctorale de cercetare avansată se organizează în urma acreditării acestora.
b)
Un program de studii de studii postdoctorale de cercetare avansată cuprinde totalitatea activităților de proiectare, organizare, predare și îndrumare, precum și realizarea efectivă a învățării, aplicarea practică, cercetarea și evaluarea, care împreună conduc la obținerea unor certificate sau altor acte de studii recunoscute.
c)
Programele de studii postdoctorale de cercetare avansată au următoarele caracteristici: asigură cadrul instituțional pentru dezvoltarea cercetărilor după finalizarea studiilor universitare de doctorat; au o durată de minimum un an; se pot organiza cu finanțare publică sau privată; beneficiază de mentorat din partea conducătorilor de doctorat din SD-AC.
d)
Programele de studii postdoctorale de cercetare avansată se derulează pe baza unui contract specific.
e)
Finalizarea unui program de studii postdoctorale de cercetare avansată presupune redactarea, prezentare și acceptarea (de către o comisie) a unui raport de cercetare.
f)
La finalizarea programului de studii postdoctorale de cercetare avansată, IOSUD-POLITEHNICA București acordă cercetătorului un atestat de studii postdoctorale în domeniul ales.
Pentru detalii suplimentare privind regulamentele, condițiile de înscriere și calendarul programelor, vă rugăm să contactați Secretariatul Școlii Doctorale de Automatică și Calculatoare.
Arhivă admitere programe postdoctorale
APRILIE 2022
Admitere programe postdoctorale
Școala Doctorală de Automatică și Calculatoare (SD_AC), organizează un nou concurs de admitere pentru programul de cercetare avansată postdoctorală. Pentru înscrierea la concurs, toate informațiile necesare se găsesc în metodologia de admitere disponibilă aici.
Dosarele candidaților vor fi trimise conform calendarului, în variantă electronică, pe email la catalina.daraban@upb.ro.
Calendar admitere 2022
18 – 27 Aprilie 2022: înscrierea candidaților și depunerea dosarelor; 27 Aprilie 2022: verificarea eligibilității candidaților; 28 – 29 Aprilie 2022: susținerea proiectelor de cercetare postdoctorală.
Rezultate
2 Mai 2022: lista candidaților admiși este disponibilă aici; 3 Mai 2022: Depunerea și soluționarea contestațiilor; 4 Mai 2022: Afișarea rezultatelor finale; 5 Mai 2022: Înmatricularea candidaților admiși.
SEPTEMBRIE 2021
Admitere programe postdoctorale
Școala Doctorală de Automatică și Calculatoare (SD_AC), organizează concurs de admitere pentru programul de cercetare avansată postdoctorală. Numărul de locuri disponibile este de 7. Pentru înscrierea la concurs, toate informațiile necesare se găsesc în metodologia de admitere disponibilă aici.
Dosarele candidaților vor fi trimise conform calendarului, în variantă electronică, prin platforma de admitere UPB disponibilă la adresa https://admitere.pub.ro.
Sesiunea I
1 – 9 Septembrie 2021: înscrierea candidaților și depunerea dosarelor; 10 Septembrie 2021: verificarea eligibilității candidaților; 15 Septembrie 2021: susținerea proiectelor de cercetare postdoctorală.
Rezultate
20 Septembrie 2021: lista candidaților admiși este disponibilă aici; 21 Septembrie 2021: Înmatricularea candidaților admiși.
Sesiunea II
4 – 28 Octombrie 2021: înscrierea candidaților și depunerea dosarelor; 28 Octombrie 2021: verificarea eligibilității candidaților; 29 Octombrie 2021: susținerea proiectelor de cercetare postdoctorală.
Rezultate
29 Octombrie 2021: lista candidaților admiși este disponibilă aici; 29 Octombrie 2021 – 1 Noiembrie 2021: Înmatricularea candidaților admiși.
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
Cookie-urile neclasificate sunt cookie-uri în curs de clasificare, împreună cu furnizorii cookie-urilor individuale.