Comisii de îndrumare și integritate academică în SD-AC

Conducătorul de doctorat este sprijinit în activitatea cu studentul-doctorand de către o comisie de îndrumare și integritate academică. Modalitatea de constituire a acestei comisii este stabilită prin regulamentul propriu al IOSUD.

Membrii comisiei de îndrumare și integritate academică pot face parte din echipa de cercetare a conducătorului de doctorat, pot fi alte persoane afiliate școlii doctorale sau cadre didactice și de cercetare neafiliate acesteia. Cel puțin un membru al acestei comisii este din afara instituției de învățământ superior sau a Academiei Române.

Membrii comisiei de îndrumare și integritate academică nu pot fi nominalizați ca membri în comisia de susținere publică a tezei de doctorat.

Membrii externi din cadrul comisiilor de îndrumare și integritate academică, membrii externi din comisiile de susținere publică a tezelor de doctorat și de abilitare, precum și alte personalități recunoscute implicate în activitățile specifice școlii doctorale sunt considerați colaboratori ai SD-AC.

Membrii comisiilor din anul universitar în curs

Membrii comisiilor de îndrumare și integritate academică au fost propuși de conducătorii de doctorat la începutul stagiului de cercetare. Documentele justificative de constituire a acestor comisii sunt prezente la dosarul studenților-doctoranzi.

Membru externAfiliere membru externDomeniu doctorand îndrumat
Prof.dr.univ. Viorel NEGRUUniversitatea de Vest din TimișoaraCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Costin BĂDICĂUniversitatea din CraiovaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Vasile MANTAUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IașiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Anca Ioana ANDREESCUAcademia de Studii Economice BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Sorin TASCUUniversitatea Alexandru loan Cuza din lașiCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr.ing. Dragoș DUMITRESCUBroadcom Inc.Calculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.univ. Alexandru BERCEANUUniversitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Ana-Sabina UBANUniversitatea din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Adrian ALEXANDRESCUUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IașiCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr.ing. Luiza Iarinca BUIMAGAInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare (INCDTIM) Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Florin ONIGAUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr.ing. David SANKELAdobe SystemsCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.univ.dr. Răzvan ZOTAAcademia de Studii Economice BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Cosmin BONCHIȘUniversitatea de Vest din TimișoaraCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Delia CINTEZAUniversitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Ion BICAAcademia Tehnică Militară „Ferdinand I”, BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Robert ANCUCEANUUniversitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Javier MEDINA-QUEROUniversitatea din Granada / Universitarea din Granada, SpaniaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Iulian ACIOBĂNIȚEIAcademia Tehnică Militară „Ferdinand I”, BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Diana TRANDABĂȚUniversitatea Ioan Cuza din IașiCalculatoare și Tehnologia Informației
Roxana Silvia MANEASystematic Development Center SRLCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr. Valentin RADUUniversity of Sheffield, UKCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Radu-Daniel VATAVUUniversitatea „Ștefan cel Mare” din SuceavaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.univ.dr. Adela BĂRAAcademia de Studii Economice BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Lenuta ALBOAIEUniversitatea Alexandru loan Cuza din lașiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Ștefan UDRIȘTOIUUniversitatea din CraiovaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Dominic Mircea KRISTALYUniversitatea Transilvania din BrașovCalculatoare și Tehnologia Informației
CSI.dr.ing. Marilena IANCULESCUInstitutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr. Liviu DINUUniversitatea din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Oliviu MATEIUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Lia Anca HANGANUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr. Diana Nicoleta UDREAColegiul National „Mihai Viteazul” BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Ovidiu ȘCHIPORUniversitatea „Ștefan cel Mare” din SuceavaCalculatoare și Tehnologia Informației
CSI.dr.ing. Gabriel NEAGUInstitutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Cristian-Eugen CIUREAAcademia de Studii Economice BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Mihai MOCANUUniversitatea din CraiovaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Rúnar UnnþórssonUniversity of IcelandCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.univ. Daniela JOIȚAUniversitatea Titu Maiorescu din BucureştiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Radu-Daniel VĂTAVUUniversitatea Ştefan cel Mare din SuceavaCalculatoare și Tehnologia Informației
Lect.dr.univ. Romina BOLDAȘUUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
CSII.dr. Ionuț PETREInstitutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Dorian GORGANUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Alin ȘTEFĂNESCUUniversitatea din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr. Constantin Adrian FURTUNĂPentest ToolsCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Marian-Cristian MIHĂESCUUniversitatea din CraiovaCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Titus BĂLANUniversitatea Transilvania din BrașovCalculatoare și Tehnologia Informației
Șl.dr.ing. Adrian ALEXANDRESCUUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IaşiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Andrei CECLANUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Alexandru POPAUniversitatea din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr. Cristian VIZITIUInstitute of Space SciencesCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Adela Magdalena CIOBANUUniversitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Radu IONESCUUniversitatea din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
CSI.dr. Ella Magdelena CIUPERCAInstitutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Lect.dr.univ. Alin ZAMFIROIUAcademia de Studii Economice BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Ovidiu-Andrei SCHIPORUniversitatea Ştefan cel Mare din SuceavaCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.ing. Florin LEONUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IaşiCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Darian ONCHIȘUniversitatea de Vest din TimisoaraCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr. George SUCIUBeia Consult InternationalCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Liviu DinuUniversitatea din BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr. Ana GĂINARUOak Ridge National Laboratory, Tennessee, USACalculatoare și Tehnologia Informației
CSII.dr.ing. Vasile-Florian PĂIȘInstitutul de Cercetări pentru Inteligența Artificială Mihai Drăgănescu, Academia RomânăCalculatoare și Tehnologia Informației
CSII.dr. Verginica MITITELUInstitutul de Cercetări pentru Inteligența Artificială Mihai Drăgănescu, Academia RomânăCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.univ. Cosmin BONCHIȘUniversitatea de Vest din TimisoaraCalculatoare și Tehnologia Informației
Prof.dr.univ. Răzvan BĂRBULESCUAcademia de Studii Economice BucureștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Gabriela MOISEUniversitatea Petrol-Gaze PloieștiCalculatoare și Tehnologia Informației
Conf.dr.ing. Eugen GANEAUniversitatea din CraiovaCalculatoare și Tehnologia Informației
Dr. Luiza Tania BUIMAGA-IARINCAInstitutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare (INCDTIM), Cluj-NapocaCalculatoare și Tehnologia Informației
Șl.dr.ing. Nicolae-Alexandru BOTEZATUUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IaşiCalculatoare și Tehnologia Informației
Andrei VLADINTERCOMPUTER ROMANIA SRLIngineria Sistemelor
Assoc.prof.dr. Ionela PRODANUniversité Grenoble Alpes, FranceIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Carlos Mihai PASCALUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Carlos Mihai PASCALUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IașiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Carlos-Mihai PASCALUniversitatea Tehnică Gheorghe Asachi din IaşiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Emil PRICOPUniversitatea Petrol-Gaze din PloieștiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Emil PRICOPUniversitatea Petrol-Gaze PloieștiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Georgian NECULOIUUniversitatea Tehnică de Construcții din BucureștiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Giorgian NECULOIUUniversitatea Tehnică de Construcții BucureștiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Otilia DRAGOMIRUniversitatea Valahia din TȃrgovişteIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Otilia Elena DRAGOMIRUniversitatea Valahia TârgovișteIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Răzvan ŞOLEAUniversitatea Dunarea de Jos din GalatiIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Roxana RUSU BOTHUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaIngineria Sistemelor
Conf.dr.ing. Virginia SĂNDULESCUInstitutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI BucureștiIngineria Sistemelor
Conf.dr.univ. Andrada Livia CÎRNEANUAcademia Tehnică Militară Ferdinand I, BucureștiIngineria Sistemelor
Conf.dr.univ. Liviu Ioan CĂDARIU-BRĂILOIUUniversitatea Politehnica TimișoaraIngineria Sistemelor
Conf.dr.univ. Paul IROFTIUniversitatea din BucureștiIngineria Sistemelor
CSI.dr.ing. Marilena IANCULESCUInstitutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI BucureștiIngineria Sistemelor
CSII.dr. Alexandru DUMITRACHEInstitutul de Statistică Matematică si Matematică Aplicata “Gheorghe Mihoc-Caius Iacob” al Academiei RomaneIngineria Sistemelor
CSII.dr. Cătălin LAZĂRINCDA FunduleaIngineria Sistemelor
Dr. Ionela PRODANUniv. Grenoble Alpes, Grenoble INP, LCIS, F-26000, Valence, FranceIngineria Sistemelor
Dr. Laurențiu Ioan CARAMETEInstitutul de Studii SpațialeIngineria Sistemelor
Dr. Rodica Claudia DUMITRACHEAdministratia Nationala de MeteorologieIngineria Sistemelor
Dr.Ing. Alexandru DUMITRACHEInstitutul de Statistica Matematica si Matematica Aplicata "Gheorghe Mihoc-Caius Iacob" al Academiei RomaneIngineria Sistemelor
Dr.ing. Andrei BARCARUShell Global Solutions International B.V.Ingineria Sistemelor
Dr.ing. Călin MUNTEANUOrage Romania SAIngineria Sistemelor
Dr.ing. Călin-Aurel MUNTEANOrange RomaniaIngineria Sistemelor
Dr.ing. Dragoș GUȚĂInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”, BucureștiIngineria Sistemelor
Dr.ing. Florin LĂCĂTUȘUIBM RomaniaIngineria Sistemelor
Dr.ing. Horia GRECUWaveLightIngineria Sistemelor
Dr.ing. Marian LĂCĂTUȘUIBM RomaniaIngineria Sistemelor
Dr.ing. Mihai Andrei IONESCURețele electriceIngineria Sistemelor
Dr.ing. Radu NEGOIȚĂUiPathIngineria Sistemelor
Dr.ing. Ștefania Nicoleta BALEANU SAFCAELI-NPIngineria Sistemelor
Florin TACHEDEIMOS Space România (Indra)Ingineria Sistemelor
Lect.dr.univ. Lucia BUBULACUniversitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din BucureștiIngineria Sistemelor
Lect.univ.dr. Livia PETRESCUUniversitatea din BucureștiIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Călin MUNTEANUUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Cristian RUSUUniversitatea din BucureștiIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Dan SELIȘTEANUUniversitatea din CraiovaIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Dorin SENDRESCUUniversitatea din CraiovaIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Lăcrămioara STOICU-TIVADARUniversitatea Politehnica TimișoaraIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Lucian BUȘONIUUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Lucian ITUUniversitatea Transilvania din BrașovIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Luminiţa DUŢĂUniversitatea Valahia din TȃrgovişteIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Monica ROMANUniversitatea din CraiovaIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Radu-Emil PRECUPUniversitatea Politehnica TimișoaraIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Sorin MORARUUniversitatea Transilvania din BrașovIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Vasile STRATAcademia de Studii Economice BucureștiIngineria Sistemelor
Prof.dr.ing. Vlad MUREȘANUniversitatea Tehnică din Cluj-NapocaIngineria Sistemelor
Prof.dr.univ. Dorin-Mircea POPOVICIUniversitatea Ovidius din ConstantaIngineria Sistemelor
Prof.dr.univ. Elvira POPESCUUniversitatea din CraiovaIngineria Sistemelor
Prof.dr.univ. Lucian ITUUniversitatea Transilvania din BrașovIngineria Sistemelor
Prof.dr.univ. Marius Valeriu CÂRMACIAcademia Tehnică Militară Ferdinand I, BucureștiIngineria Sistemelor
Prof.dr.univ. Nicoleta ANGELESCUUniversitatea Valahia din TȃrgovişteIngineria Sistemelor
Prof.dr.univ. Sorin OLARUSUPELEC, Paris, FrantaIngineria Sistemelor
Șl.dr.ing. Dan-Gabriel ANGHELLAcademia de Studii Economice BucureștiIngineria Sistemelor
Șl.dr.ing. Giorgian NECULOIUUniversitatea Tehnică de Construcții din BucureștiIngineria Sistemelor
Șl.dr.ing. Lucia BUBULACUniversitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, BucureștiIngineria Sistemelor

Comisii de îndrumare pe domenii

Documentele aferente celor două domenii de doctorat pot fi consultate mai jos.

Instituțiile colaboratoare în comisiile de îndrumare și integritate academică