Etică și integritate academică

Respectarea eticii academice, științifice și profesionale reprezintă un principiu fundamental în activitatea doctoranzilor din cadrul Școlii Doctorale de Automatică și Calculatoare. SD-AC, împreună cu conducătorii de doctorat, susține integritatea cercetării, originalitatea rezultatelor și respectarea normelor de bună conduită academică.

Principii generale

a

Temele de cercetare din cadrul SD-AC sunt în concordanță cu domeniile de competență ale conducătorului.

b

SD-AC împreună cu conducătorul de doctorat au obligația de a informa studentul-doctorand cu privire la etica științifică, profesională și universitară și de a verifica respectarea acesteia, inclusiv: respectarea prevederilor deontologice pe parcursul realizării cercetării de doctorat; respectarea prevederilor deontologice în redactarea tezei de doctorat.

c

În tezele de doctorat și rapoartele de cercetare, sursele de documentare, datele și rezultatele existente deja și folosite în cadrul temelor de cercetare vor fi citate corect, respectând normele metodologice acceptate în domeniu. Sursa ideilor sau a textelor preluate, parafrazate, traduse, prelucrate în orice fel, indiferent de aceasta, va fi indicată, fără excepție în text/note de subsol și/sau bibliografie.

d

Cercetările care au elemente specifice de etică (cercetări care includ subiecți umani, animale, etc.) vor fi însoțite de justificări și aprobări adecvate.

e

Se recomandă evitarea utilizării instrumentelor tehnologice generative sau a oricărui alt tip de metodă de inteligență artificială în redactarea tezei de doctorat, a rapoartelor de cercetare sau a publicațiilor de orice fel. Textele generate cu instrumente sau tehnici de inteligență artificială pot fi folosite în redactarea tezei doar în scopul exemplificării rezultatelor unor cercetări, situație în care este obligatorie menționarea instrumentelor folosite în generare, acestea fiind clar argumentate prezentând rațiunea și necesitatea folosirii acestora. Secvențele de texte obținute cu instrumente tehnologice generative trebuie tratate identic cu cele scrise de alți autori în privința citării (se precizează sursa care a generat textul, se delimitează cu ghilimele, etc.). Nu este permisă folosirea acestor tehnici sau instrumente în alte scopuri în redactarea tezei.

f

Contribuția clară a studentului-doctorand și a celorlalte persoane implicate va fi menționată pentru toate rezultatele de orice fel trimise spre evaluare, acceptate spre publicare sau publicate.

g

Se vor avea în vedere toate aspectele menționate în legislația în vigoare cu privire la plagiat, auto-plagiat, falsificarea de date, metode, rezultate și altele.

Abateri și măsuri

Toate abaterile de etică și integritate academică, științifică sau profesională, constatare la nivelul SD-AC sunt tratate conform cu prevederile Cartei POLITEHNICA București și împreună cu Comisiile de etică avizate în acest sens. SD-AC și IOSUD iau măsuri pentru prevenirea și sancționarea abaterilor de la normele eticii științifice, profesionale și universitare, conform Codului de etică și deontologie profesională al POLITEHNICA București.

În cazul unor eventuale fraude academice, al unor încălcări ale eticii universitare sau al unor abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, inclusiv al plagiatului, studentul-doctorand și conducătorul de doctorat răspund, după caz, solidar sau individual în condițiile legii. Conducătorul de doctorat depune toate diligențele în ceea ce privește verificarea conformității tezelor de doctorat în raport cu cerințele specifice unei creații originale. Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat.

Respectarea eticii academice, științifice și profesionale este esențială pentru desfășurarea activităților de cercetare doctorală în condiții de integritate, responsabilitate și originalitate.