Adunarea Generală a Școlii Doctorale de Automatică și Calculatoare este planificată pentru data de 9 Iulie 2024 fiind planificate pentru a fi discutate principalele noutăți legislative, administrative și organizatorice pentru anul 2024.

1. Noul regulament IOSUD POLITEHNICA 2024
Elaborat pe baza Legii nr. 199/2023 și a Ordinului ME nr. 3020/2024, regulamentul introduce modificări esențiale:

  • Flexibilitate și tipuri de doctorat: recunoașterea creditelor prin mobilitate academică și introducerea doctoratului dual în parteneriat cu operatorii economici.
  • Finanțare și reprezentare: minimum 20% din finanțarea pe granturi este alocată cercetării și mobilităților. Cel puțin 20% dintre doctoranzi trebuie să efectueze stagii în străinătate. În CSUD, studenții-doctoranzi au o reprezentare de 25%.
  • Statut și organizare: școala doctorală este asimilată unui departament. Statele de funcții includ toți conducătorii de doctorat și pozițiile de doctoranzi. Conducerea (directorul și consiliul) este aleasă prin vot direct și secret.
  • Îndrumare și evaluare: din anul universitar 2026-2027, un conducător poate coordona simultan maximum 8 doctoranzi (excepțional 12, cu aprobare). Coordonarea este sprijinită de o comisie de îndrumare (3 membri, cel puțin unul din afara universității). Parcursul include 7 rapoarte de cercetare.
  • Finalizarea studiilor: teza poate fi redactată în format standard sau articol (cu condiția ca doctorandul să fie prim-autor). Se introduc verficări riguroase anti-plagiat și proceduri stricte pentru susținerea publică.

2. Admitere, membri noi și abilitări
Admiterea 2024 include o etapă continuă de înscriere (aprilie-septembrie), susținută de fișe clare de evaluare și comisii dedicate pentru domeniile Ingineria Sistemelor (IS) și Calculatoare și Tehnologia Informației (CTI). Echipa SD-AC s-a extins cu noi membri și cadre didactice aflate în proces de abilitare.

3. Susțineri și evenimente
Până la 1 iulie 2024 s-au înregistrat 13 susțineri de teze (7 CTI, 6 IS). Procedura de susținere se modifică de la 1 octombrie 2024. Printre evenimentele anunțate se numără Ziua Doctoranzilor (septembrie 2024), premiile Studio et Opere Excellens, precum și alegerile și rapoartele de activitate prevăzute pentru finalul anului 2024.

Leave a Reply

Share