În mediul academic și ecosistemul tehnologic aflate în continuă dinamică, deschiderea către parteneri internaționali și mediul privat este esențială pentru formarea unor doctoranzi pregătiți la cele mai înalte standarde.
SD-AC susține activ cooperarea multi-disciplinară și transfrontalieră prin stagii de cercetare, mobilități academice și programe de îndrumare comună. Parteneriatele și schimbul de cunoștințe cu universități de prestigiu din întreaga lume amplifică impactul tezelor de doctorat și asigură integrarea cercetătorilor pe care îi formăm în rețele internaționale de top.
Totodată, transferul tehnologic și racordarea la cerințele pieței industriale se realizează prin colaborări strânse cu companii de profil. Aceste inițiative comune stimulează inovarea aplicată, permițând abordarea unor tematici complexe de cercetare din domeniile Ingineria Sistemelor și Calculatoare și Tehnologia Informației, cu aplicabilitate directă în industrie și societate, mai ales în această perioadă puternic marcată de evoluția tehnologiei și penetrarea acesteia în toate domeniile de activitate.